Drept sau strâmb ?

     JURĂMÂNTUL...

    conform DEX: 

1. Afirmare, promisiune, făgăduială solemnă făcută de o persoană (adesea printr-o anumită formulă care invocă divinitatea) de a spune adevărul în legătură cu anumite fapte;
2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumită formulă, prin care cineva se obligă să-și facă datoria (față de popor, de stat etc.);
3. „Jurați solemn, fiecare pe ce are mai sfânt: că veți fi loiali profesiunii de medic, drepți și generoși cu toți cei care o practică; că vă veți conduce viețile și vă veți practica știința cu cinste și corectitudine; că, indiferent în ce casă veți intra, va fi pentru a vă strădui, din toate puterile, să-i tămăduiți pe cei bolnavi, ferindu-vă de a greși, de a vă lăsa corupți sau de a-i ispiti pe alții la fapte rele; că vă veți folosi cunoștințele numai pentru a vă vindeca pacienții, și că nu veți da medicamente și nu veți face operații în scopuri criminale, chiar dacă vi se cere sau vi se sugerează acest lucru; că veți păstra secretul inviolabil a orice veți vedea sau auzi legat de viețile pacienților, ce nu poate fi povestit. Jurați că veți îndeplini toate aceste lucruri. Fiecare candidat să ridice mâna dreaptă în semn de acceptare”;
4. "Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!" (art.82, aln.2 din Constituția României)

    Ieri, 30 noiembrie, pe unul din posturile TV a fost difuzată o știre despre un medic care ar fi cerut șpagă pentru ca să facă o operaţie de cezariană unei paciente care nu putea naște normal. Știm că acest caz nu este singular, în mass media au mai fost mediatizări pe această temă (a șpăgii).

    Nu înțeleg de ce este asa de greu să ai onoare. Poate pentru că ai jurat strâmb!? De ce militarii, indiferent de minister, își respectă promisiunea făcută cu mâna pe armă. La inundații, cutremure, înzăpeziri niciodată nu au spus NU (chiar și atunci când ei se luptau cu viiturile, umpleau saci cu nisip sau ridicau diguri de apărare iar unii dintre cei pentru care au sărit în ajutor își înecau necazul în cârciuma de pe deal unde apa nu ajunsese) și nu au avut pretenții la vreo recompensă. Am făcut parte din sistem și scriu în cunoștință de cauză. Pentru noi, militarii, jurământul are miros de sânge pentru că am jurat să ne dăm viața pentru apărarea vieții.

    Oare de ce pentru unii medici Jurământul lui Hipocrat nu are înțeles!? De ce trebuie să-și condiționeze datoria întinzând mâna după șpagă, chiar și în cazuri în care cel din fața lui este sărac lipit pământului (sau dacă nu-i cere nici că-l ajută)? Și am putea continua cu semnele de întrebare. Nu ar fi corect față de mine însumi să nu precizez că am întâlnit medici oameni de onoare și cred că cei mai mulți dintre ei sunt adevărați profesioniști dar, ca în orice pădure...
    Și dacă ar fi să mai filozofăm pe această temă să mai amintim că toți membrii guvernelor care au ajuns la putere după '89 au depus un jurământ dar se pare că mulți dintre aceștia au jurat strâmb. Unii confundă democrația cu lipsa cinstei, onoarei și demnității. Mă mir cum de nu umblă pe stradă cocoșați, căci sunt lipsiți de coloana vertebrală după cum spun unii, nu-i așa?
     Aștept Reflecțiile dumneavoastră. Îndrăzniți să comentați.
Să auzim de bine.

Cine mai fură ?

"Aici sunt banii dumneavoastră"

    Acum nu știu câți ani (cinci, șase, nu are importanță pentru că nu m-a interesat fenomenul), a început un mare tam-tam pe tema pensiilor private. Un alt produs sau altă găselniță a bancherilor, la care a pus umărul și statul, pentru a atrage musca la miere, adică banii cetățenilor care muncesc pe brânci pentru ziua de mîine, dar nu a lor ci a altora.

    Sute, poate chiar mii de agenți, cu tolba plină de vrăjeli, au pornit prin toată țara la cules... "Uite-așa o barbă-avea și uite-așa o pieptăna"

    Statul, pentru a fi sigur că banii vor veni, au emis și o lege prin care contribuția la pensiile private să fie obligatorie (Pilonul 2 - pentru cei cu vârsta până în 35 de ani), deoarece cetățenii "este" tineri și nu știu ce este bine pentru ei.

    Mulți s-au întrebat, și au întrebat, cât de sigură este investiția, iar EI s-au grăbit să ne asigure că totul este roz căci, din fericire pentru contribuabili, legislația pensiilor private a reușit să facă un sistem sigur și eficient pentru participanți, (bla, bla, bla și uite-așa). Poate într-o altă țară, altă lume sau altă viață căci realitatea, în țara lor nu a noastră, ca și în alte multe domenii este alta: se fură pe rupte. Și fură tocmai cei care gestionează sau ar trebui să gestioneze banii contribuabililor.

    În raportul Curții de Conturi, rezultat după auditarea activității Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, este consemnat totalul plăților făcute de aceasta în anul 2012, respectiv 3,7 milioane de euro din care 79% (aprox. 3 milioane euro) reprezintă cheltuieli de personal: salarii (ok), prime de căsătorie, de vacanță, premii pentru foștii directori ș.a.m.d.

    Pentru a nu mă lungi cu vorba căci mi se face greață, puteți citi articolul pe  http://adevarul.ro/news/eveniment/dezmat-banii-pensii-private-1_526e7a07c7b855ff568d30c4/index.html .
    Iacă-tă că Aici nu mai sunt banii dumneavoastră.

Aștept reflecțiile dumneavoastră. 

Să auzim de bine.

Credendo Vides

Crezând, vei ajunge să vezi... Credeți sau nu... eu sunt sigur că ET există.

"A fi sau a nu fi, iată-ntrebarea." (Shakespeare)

    Cred că iubitorii genului științifico-fantastic este imposibil să nu fi citit romanele lui Jules Verne, unii cred că am început cu romanele lui. Dar și cei care nu sunt împătimiți ai acestui gen au știință despre acest mare scriitor.
    Poate vă veți întreba: - De ce Jules Verne? Ce legătură are cu "A fi sau a nu fi...".
    Un pic de răbdare, vă rog.
   Când eram prin clasa a IV-a (1974), am citit pe nerăsuflate romanul științifico-fantastic De la Pământ la Lună (unul din cele mai vechi din acest gen), scris de Verne în anul 1865 (vă rog să rețineți anul). Romanul descrie construirea unei nave spațiale, în formă de obuz, numită Columbiad, care să fie lansată în spațiu spre Lună, (pe atunci, nici în visurile mele cele mai... fantastice nu mi s-a arătat că vor veni vremurile în care eu voi ajunge să am un blog al meu pe care să pălăvrăgesc despre acest roman).

    La o sută de ani după apariția romanului, misiunea Apollo 8 este lansată spre Lună și după un zbor de 147 h și 1 min. amerizează în Pacific. Dar mai importante decât acest fapt sunt similitudinile între proiectul Columbiad imaginat de Verne și misiunea Apollo 11:

1. Tunul lui Verne se numește Columbiad - iar modulul de comandă al misiunii Apollo 11 a fost denumit Columbia;
2. Echipajul din roman era format din trei persoane - iar echipajul misiunii a fost tot din trei persoane;
3. Dimensiunile obuzului Columbiad sunt foarte apropiate de cele ale modulului de comandă (sau am putea spune că tocmai invers);
4. Obuzul Columbiad a fost realizat din aluminiu (în loc din oțel care era materialul uzual la acel timp) - modulul Columbia a fost, în principal, construit din aliaje de aluminiu;
5. Lansarea obuzului, în roman, are loc în Florida la fel ca toate misiunile Apollo - de ce? Pentru că Verne a concluzionat corect în roman că obiectele sunt lansate mai ușor în spațiu dacă lansarea se face spre zenitul unui loc anume (cuprins între 0 și 28 grade latitudine nordică) și că zenitul se aliniază mai bine cu orbita Lunii în apropierea ecuatorului terestru.;
6. Verne a calculat că era nevoie de 122 tone de pulbere (bumbac azotic denumit și pyroxil sau fulmicoton) pentru propulsarea obuzului spre lună. De ce? Pentru că numai explozia acestei cantități ar fi degajat gazele care să creeze presiunea necesară pentru propulsarea obuzului cu viteza de 16.5 km/s astfel încât, după decelerare la trecere prin atmosfera Pământului, obuzul să rămână cu viteza reziduală de 11 km/s, viteză suficientă ca acesta să ajungă pe Lună. Care credeți că este viteza cosmică (de eliberare) sau viteza de evadare a Pământului (după cum a fost denumită de Verne în roman)? Ați ghicit, aproximativ 11,2 km/s.

    Eu nu cred că Jules Verne a fost numai un tip extrem de inteligent cu o imaginație fantastică ci și un vizionar care poate că a fost un pic ajutat, și nu numai de calculele reale de inginerie ale timpului lui. Dumneavoastră ce credeți? Zâmbiți, vă rog.

    Și acum să explic de ce am pălăvrăgit pe seama romanului lui Verne și similitudini-le de mai sus.

   Mai zilele trecute am primit pe mail, de la un prieten bun, un document în care este redat un interviu realizat în anul 2010 cu Dl. Alfred Lambremont Webre, Doctor în Drept și Judecător al Tribunalului din Kuala Lumpur pentru crime de război.

    Nu voi reda integral interviul (poate fi citit pe http://armadaa.blogspot.ro/2010/11/interviu-cu-alfred-lambremont-webre.html), doar vreau să vă îndemn la reflecție și la a comenta pe tema acestui subiect.

    Iată ce afirmație face Dl. Alfred Lambremont Webre: "Trăim într-un univers de origine inteligentă. Sunt dovezi că există civilizații etice mai avansate decât a noastră, care participă la procesul nostru de dezvoltare." 

    De la această afirmație a pornit tăvălugul întrebărilor reporterului.

 Dl. A. L. Webre a mai afirmat că există declarații ale angajaților guvernului S.U.A., precum că au participat la programe secrete de relaționare cu anumite civilizații extraterestre cu care se conlucrează încă din anii '50. Mai mult decât atât, Andrew Basiago, fiul unui oficial C.I.A., a fost înscris de la vârsta de 7 ani într-un program secret pentru copiii super-dotați care erau antrenați pentru a deveni ambasadori ai Pământului înaintea raselor extraterestre.

    Foarte aproape...

    Vă aduceţi aminte că Buzz Aldrin a afirmat că la aselenizarea pe Lună, în 1969, erau două nave extraterestre mari în jurul marelui crater? Versiunea lui a fost verificată de oficialii NASA dar nu au oferit presei o confirmare oficială.
    Se pare că cea mai apropiată civilizație etică extraterestră este la, aș putea spune folosind argoul, "o aruncătură de băț". Adică vecina noastră din spate, MARTE, zeul războinic al romanilor. 
    De ce Marte? Păi, să ne întoarcem la interviul cu A. L. Webre care afirmă că a avut loc o întâlnire cu trei astronauți de pe planeta Marte și că în ianuarie 2009, Virginia Olds, angajată a CIA, a confirmat că renumita instituție are știință de existența unei civilizații umanoide ce trăiește în subsolul lui Marte. Se crede că în anul 9500 î.Hr. fragmente din supernova Vela au intrat în sistemul nostru solar și au distrus ecologia de pe Marte. Marțienii, cu vreo 1.500 de ani mai avansați decât noi etic și tehnologic, s-au refugiat sub solul marțian.
    Același A.L. Webre afirmă că "Se crede că civilizațiile etice extraterestre au utilizat fenomenul  OZN pentru a ne obișnui cu existența lor, iar între 2010 și 2020 putem începe să avem relații deschise cu aceste civilizații."
    La Summitul European de Exopolitică din 2009 astronauți ai NASA și Agenției Spațiale Ruse au afirmat că a existat contact cu civilizațiile extraterestre.
    Este logic să vă puneți întrebarea de ce acești extratereștri nu se prezintă în societate; de ce nu-i cunoaștem? Pentru că există o lege universal valabilă: nu se intervine în evoluția unei civilizații de pe altă planetă.
    Dl. Webre mai afirmă că în foarte puțin timp vom învăța să folosim teleportarea cuantică și să scoatem energie din spațiu, că încă suntem într-o eră de tranziție, în care trebuie să decidem dacă mergem către distrugere sau către avoluție.
    Dar în ceea ce privește existența altor civilizații etice extraterestre există mulți sceptici printre noi. Dacă nu voi reuși să conving pe niciunul dintre aceștia că ET există, măcar să le arunc un sâmbure de îndoială în credința lor.

     Singuri în Univers !?

    Calea Lactee este galaxia gazdă a sistemului nostru solar și a altor aproimativ 100-400 de miliarde de stele cu planetele lor, precum și a peste 1.000 de nebuloase. Galaxia noastră face parte dintr-un grup de 3 mari galaxii și alte 30 mai mici, numit Grupul Local care are o dimensiune de 5 milioane de ani lumină, și este a doua ca mărime după Andromeda. La acestea se adaugă alte așa zise galaxii false dintre care cea mai apropiată se găsește la distanța de 80.000 de ani lumină de noi. Universul vizibil este constituit din cca 10¹⁹ de stele cuprinse în cca 10¹¹ de galaxii de mărimea Căii Lactee.

    Domnilor sceptici, chiar credeți că în nici una din aceste 10¹¹galaxii nu există nici măcar un singur sistem solar cu o singură planetă care să fie situată la o distanță optimă de soarele ei pentru a-i permite dezvoltarea vieții. Este de reținut că NU este obligatoriu ca pe acea planetă baza vieții să fie carbonul, ca și pe Pământ.

Cu speranța că v-am trezit interesul aștept, cu nerăbdare, comentariile voastre.

    

Două ore

În loc de introducere:

    Pentru că am muncit alături de ei, pentru că am trăit și bune și rele alături de ei, pentru că de multe ori am mâncat din aceeași felie de pîine cu slană pe aripa tancului, pentru că am luptat (prin poligoane) alături de ei, pentru că îmi este dor să fiu alături de ei, fac prima postare pe blogul meu povestind despre EI - tanchiștii din "284 Panzer".

   

    Bip, bip, bip... bip, bip, bip... cântă telefonul pe post de cocoș. Scot  o mână somnoroasă de sub pled să sttrâng cocoșul de gât, apoi deschid cu greu un ochi și privesc ceasul... 04.00!

    - Oare când a trecut timpul?

    Sar din pat și învăț să merg până la baie. Gata cu leneveala: dușul de rigoare, dau barba jos și sunt operațional. Un sărut pe furiș și dispar odată cu noaptea.

    La unitate mare forfotă. Viermuială de oameni care aleargă de colo până colo, aparent fără scop, dar fiecare știe ce are de făcut. Sunt ultimile pregătiri. Încet, încet, se formează coloana și comanda mult așteptată se strecoară prin găurile radiotelefoanelor: "ÎNAINTE", iar coloana se pune în mișcare ca un uriaș miriapod care pleacă la vânătoare. 

    Surle și trâmbițe, lumini alb-albastre și "pitici" care dirijează circulația. În urma noastră a rămas cazarma ca după holocaust, iar pe la ferestre s-au ițit capuri somnoroase care se întreabă ce-i cu atâta zarvă. Imperturbabili, ne vedem de drumul nostru mișcându-ne leneș, șerpuitor spre platoul încins al Mălinei, lăsând în urmă caruselul grijilor cotidiene.

    În dubă facem conversație pe tema sfârșitului de săptămână dar, sunt sigur că fiecare dintre noi se gândește la cât de încărcat este programul taberei și cât de puțin timp avem la dispoziție. Cu gândul la El ne rugăm ca totul să se termine fără incidente, iar rezultatele să fie pe măsura muncii depuse în săptămânile de pregătire din cazarmă. Furați de conversație nici nu am observat că am ajuns la destinație.

    Debarcăm și soarele ne întâmpină cu urarea "- Bine ați... intrat în cuptor". Aerul fierbinte te face să transpiri instantaneu, iar praful stârnit de vehicule îți intră în nări și-i simți gustul pe limbă. Doamne, ce dor îmi era de el! Ne ridicăm pe umeri sacii de spate și cu ajutorul colegilor noștri care au asigurat suportul logistic identificăm corturile în care ne vom odihni doar noaptea după ora 22.00 (sau chiar mai târziu, sîc).

    Descărcăm materialele necesare desfășurării activităților și le instalăm în corturile în care își vor desfășura activitatea cei din grupa de conducere. Pe nesimțite soarele trece sub linia orizontului și greierii încep concertul nocturn. La odihnă camarazi că de mîine începe nebunia, așa că dormiți cât mai puteți.

    Cocoșii din Cișmele anunță o nouă zi. Mergem să ne punem burțile la cale și apoi la muncă. Astăzi compania "Arabului" primește botezul focului. Tancurile așteaptă cuminți în raion. În timp ce echipajele verifică mașinile de luptă, își fac apariția "mașinile morții". Se descarcă muniția și se introduce în tancuri. Gata, poate să înceapă războiul. Se fac ultimile precizări înainte de a se da comanda "LA POSTURI". Ca de obicei, nu se poate fără mici incidente dar, sunt remediate în timp util și "Big Boss" transmite comanda așteptată cu înfrigurare și emoție: "ÎNAINTE".

    Simfonia cailor putere străpunge zările și un imens nor de praf ne dă de știre că țestoasele "Arabului" s-au pus în mișcare. Se văd doar tancul din capul coloanei și flamurile tricolore de la antene - mândria de a fi tanchist în "284 Panzer".

     O comandă scurtă și coloana se rupe în trei, o altă comandă și subunitățile din primul eșalon realizează dispozitivul de luptă apoi, încă puțină răbdare și se va dezlănțui un infern în miniatură. Ca niște copoi cu pedigri, țevile tancurilor pe post de nasuri, adulmecă și descoperă țintele, pentru ca mai apoi să se oprească parcă în aret, lăsând ochitorii să scuipe foc pe "nări". Proiectilele ară pământul, iar din carcasele țintelor iese flăcări și fum alb și, oare mi se pare sau chiar se aude cum din piepturile celor care dau viață acestor mașini, irump prin porii blindajelor strigătele victoriei, bucuria misiunii îndeplinite. Este momentul lor de glorie și nimeni și nimic nu poate să-l răpească.

    Comandantului i se zbârlește mustața, dar de această dată de mândrie (acum nu poate fi considerată un păcat), iar eu mă bucur ca un copil de fiecare dată când proiectilele își ating ținta.

    Aerul încins se îmbibă de fum și miros de cordită arsă, iar prin combinezoanele negre iese sarea trupurilor scăldate în sudoarea muncii (ne)condiționate poate doar de Jurământul sacru al sângelui promis copiilor noștri. La orizont nu se vede decât fum și praf, în urma tancurilor au rămas doar resturile de cherestea și placaj ale țintelor spulberate de suflul eploziilor. Și deodată liniște, tunurile au tăcut. Instinctiv mă uit la ceas. Au trecut aproape două ore. 

    Se formează coloana și tancurile se îndreaptă către raionul de plecare. Noi, cei din grupa de conducere a exercițiului, ajungem primii. Coloana se apropie într-un nor de praf. Mai întîi "Arabul" și apoi "Steg" ne salută ca la paradă. Le răspundem nu pentru că ne obligă regulmentul ci pentru că merită. Pe fețele arse de soare și înnegrite de praf li se mai disting doar albul ochilor și al dinților.

    - Ăăăă, am spus "al dinților"!? Hmm... să știi că acești copii chiar zâmbeau!

    Și uite așa au trecut două ore din viața tanchiștilor de la Dunăre. Două ore în care au fost concentrate sute de ore de instrucție și sudoare.